Câteva rânduri din carte...

"Capitolul I

- Bate , nu glumă, spuse Joe Wingate. Ca și când ar fi vrut să-i întărească spusele, o rafală puternică de vînt zgîlțîi în clipa aceea șandramaua lungă, șubredă, din lemn, care slujea de păvălie universală în localitatea Sidon, din Contra Costa. prin gaura cheii, pe la marginile și crăpăturile ușii cu sticlă din față - acum închisă - ce servea și de fereastră, se strecură un șuierat prelung care nu conteni nici după ce vîntul se mai domoli; iar pînza groasă ce slujea de tavan, mascînd acoperișul, se umflă făcînd burtă ca o pînză de corabie. Un șir de pălării de pai și de mușama, agățate de o grindă, cuprinse parcă de un val de entuziasm, s-au pornit să se agite, creînd impresia unei atmosfere sărbătorești, în timp ce cîteva impermeabile, mantale și cămăși mai grosolane, spînzurate de un perete, exteriorizară atît de multă însuflețire, cam deplasată, e drept, încît păru un comentariu usturător la adresa mutrelor trîndave, fără noimă ale celor patru indivizi din prăvălie. Ned Billings își ridică o clipă și el capul, se săltă puțin pe scaunul de lemn în care stătea tolănit, se uită dezgustat în jur și spuse: - Pariez că urgia asta nu se domolește cu una, cu două! După care se tolăni la loc și își întinse și mai tare picioarele, cu un sentiment sporit de mulțumire. În momentul acela, un alt individ, care stătea rezemat cu nepăsare de rafturi, ieși de după tejghea - dînd de o parte mîneca unei mantale care părea să-l îmbrățișeze, așa goală cum era - și se îndreptă alene spre ușă, cercetă încuietorile și se zgîi afară. Era stăpînul prăvăliei și peisajul îi era cunoscut: o nesfîrșită întindere pustie de pămînt, fără un copac, pornită în întîmpinarea unei întinderi asemănătoare de cer posomorît, iar noaptea iscîndu-se pe undeva, între ele..."