Mihai Eminescu – Luceafărul/Az Esticsillag

Name: Mihai Eminescu - Luceafărul/Az Esticsillag - Antikvarius.ro
SKU: 018/6045
Price: 9.50 RON
Availability: OutOfStock

SKU: 018/6045 Categorii: ANTIKVÁR KÖNYVEK, Cărți în limba română, Kétnyelvű könyvek, Magyar nyelvű könyvek

9,50 RON

Leu românesc - RON

Leu românesc - RON
Forint - HUF
Euro - EUR

Szerző: Mihai Eminescu
Szerkesztő:
Fordító: Franyó Zoltán
Lektor:
Borító:
Fotó, grafika:
Kiadó: Irodalmi Könyvkiadó
Kiadási év: 1964
Sorozat:
ISBN:
Kötés: vászon keménytábla
Lapszám: 50
Minőség: jó állapotú antikvár könyv
Formátum: 240 x 130 mm
Feldolgozás általában 5-10 nap. Előrendelés esetén egyeztetünk telefonon.

Stoc epuizat

Doresc notificare prin e-mail când revine în stoc.

Retur simplu în 30 de zile
Stare verificată cu atenție
Plată securizată
Transport international

Garanția plății securizate

Descriere

Mihai Eminescu – Luceafărul/Az Esticsillag

Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici; n. 15 ianuarie 1850, Botoșani, Moldova – d. 15 iunie 1889, București, România) a fost un poet, prozator și jurnalist român, considerat, în general, ca fiind cea mai cunoscută și influentă personalitate din literatura română.[9] A publicat un singur volum antum, Poesii, compus din poemele publicate de-a lungul vieții în revista Convorbiri literare a societății Junimea, din care Eminescu făcea parte.[10][11] Printre operele notabile se numără Luceafărul, Odă (în metru antic) și cele cinci Scrisori (I, II, III, IV și V).[12]

Făcând parte din curentul romantic târziu, poezia sa conține noțiuni din metafizică, mitologie, filosofie și istorie, în timp ce proza sa conține și elemente sociologice.[12][13] Temele recurente din opera sa sunt natura, temă tipică romantismului, care, în cazul lui Eminescu, este privită prin prisma folclorului autohton, dragostea, uneori violentă, alteori intimă sau neîmpărtășită, nașterea, moartea, cosmosul și condiția geniului.[12][14] Într-un articol din Encyclopædia Britannica, actualizat în ianuarie 2023, se menționează: „A transformat atât forma cât și conținutul poeziei românești, creând o școală de poezie care i-a influențat puternic pe scriitorii și poeții români, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea”.[15]

S-a născut la Botoșani și a copilărit la Ipotești, mutându-se, în adolescență, la Cernăuți pentru a urma cursurile gimnaziale unde, la vârsta de 16 ani, a publicat primul poem, De-aș avea.[16][17] La vârsta de 19 ani a început studiul filozofiei la Universitatea din Viena, unde a întâlnit scrierile unor autori care îi vor influența puternic opera, precum Platon, Spinoza, Leibniz, Kant, Rousseau și Schopenhauer, dar și filozofia orientală prin opere precum Ramayana, Mahābhārata și Vedele.[13][18] Tot în această perioadă începe să publice în revista Convorbiri literare.[19] La 22 de ani a plecat la Berlin pentru a-și continua studiile.[20]

Eminescu a revenit în țară la 24 de ani, stabilindu-se inițial la Iași.[21] Activitatea jurnalistică a lui Mihai Eminescu s-a desfășurat între anii 1875 și 1877, la Curierul de Iași, iar din 1877 la Timpul, oficiosul Partidului Conservator, față de care Eminescu era apropiat ideologic.[22] Articolele de gazetă urmau linia filozofică adoptată de autor, conservatoare, dar nu reacționară, acesta fiind un susținător al orânduirii sociale din naștere, al naționalismului xenofob, antisemit și belicos și un oponent al liberalismului burghez.[22][23][24] Viziunea sa era relativ comună autorilor naționaliști europeni ai vremii.[23][24]

Epuizat de munca de zi cu zi și, probabil, suferind de tulburare bipolară, Eminescu s-a retras din gazetărie în iunie 1883.[25][26] În urma unei căderi nervoase în anul 1886, probleme sale de sănătate mintală au fost interpretate, probabil eronat, ca simptome de neurosifilis, poetul fiind tratat cu injecții de clorură de mercur.[25][27][28] Eminescu a murit la 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Alexandru Șuțu, fiind înmormântat două zile mai târziu la cimitirul Bellu din București. Moartea a fost datorată, cel mai probabil, intoxicației cu mercur.[27][28][29] Manuscrisele lui Mihai Eminescu, în 46 de volume și de aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu în anul 1902.[30] A fost ales membru al Academiei Române post-mortem în anul 1948. (Wikipedia)