Câteva rănduri din carte...

"La câțiva kilometri de sat, distanță care, pe jos, se măsura într-o jumătate de ceas, sus, pe dealul dinspre Cutina, unde își avea pămîntul primit la Reformă, Florea venea adesea, cu Driana alături, să vadă cîmpia cît era de netedă, ca o tipsie de făcut pită; privirea, de-o lăsa slobodă, nu-și găsea reazem decît acolo, departe, în locul în care cerul murea și zidea bătaia ochilor. Era pământ roditor, cernoziom, negru la culoare; părea unsuros, mai ales după arătură, bun de întins pe pâine și mîncat cu pofta flămîndului; se bucura de ploi, înghițea apa cu nesaț, o atrăgea în adîncuri, s-o ascundă și să țină la secetă, așa încît, în verile uscate, dacă omul apăsa cu tălpile, i se părea că ieșeau aburi, valuri albe de sudoare, care se înălțau leneș și se topeau în aer. Femeia era fericită că bărbatul o chema la pămînt numai pe ea, să fie singuri, fără copii și fără Ceampaș. Aveau sau nu de lucru, stăteau chiar și un ceas la capătul ogorului, pe covorul de iarbă nedesțelenită, de unde, dacă se întorceau, se legănau cu închipuirea în apa mureșului și în întinderea Cutinei, peste sălcii și, în zări, spre pădurea cea mare, spre Ghedeș, plină de ascunzișuri și de jivine; acolo începea necunoscutul, acolo se năștea frica, ascunzișul ce atrăgea omul, ca să-l amăgească și să-l înghită, pentru totdeauna."