Gheorghe Kastriotul Skanderberg și lupta albanezo-turcă în secolul al XV-lea

Descriere

Infrangerile suferite de turci in Albania, in primele lupte duse impotriva lui Skanderbeg, si participarea acestuia la campania antiotomana condusa de Iancu de Hunedoara l-au infuriat atat de tare pe sultan, incat, cu primul prilej, in primavara anului 1450, s-a decis sa dea ultima lovitura rezistentei albaneze.

Dupa ce a adunat, conform cronicarului bizantin Chalcocondyl (sec. XV), „toate armatele din Asia si din Europa”, aproximativ 100.000 de oameni, Murad al II-lea, luand si pe fiul sau, viitorul sultan Mahomed II, a pornit in primele zile ale lunii mai 1450 catre Albania. De data aceasta, armata turca ducea cu ea cantitati mari de metal pentru a-si turna pe loc tunuri mari, pe care sa le foloseasca la asediul cetatilor. Strabatand Macedonia, armata turca a ajuns la Ohrid, iar de acolo, de-a lungul raului Shkumbin, s-a indreptat catre Kruja, care reprezenta principalul sau obiectiv.
Instiintat din timp despre aceasta expeditie, Skanderbeg a luat o serie de masuri grabnice. Vestea plecarii acestei imense armate turcesti, fanatizata impotriva lui, provocase in Albania o mare neliniste. Erau slabe sperante sa poata tine piept furiei acesteia numai cu neinsemnatele forte albaneze. Totusi, Skanderbeg si-a adunat in graba armata. Pe de alta parte, trecand dintr-un tinut intr altul, el a cautat sa intareasca prin discursurile sale inflacarate increderea populatiei in victoria trupelor albaneze. Imensa superioritate a turcilor, atat ca numar, cat si in tehnica militara, l-a determinat pe Skanderbeg sa nu mai urmeze tactica sa obisnuita – adica sa astepte ca armatele dusmane sa patrunda in defileul Drinului sau in trecatoarea Thana si sa le atace – ci dimpotriva, le-a lasat sa patrunda adanc si sa ajunga pana sub zidurile cetatii Kruja. De-a lungul drumului parcurs pe valea Shkumbin-ului si pe campiile Albaniei centrale, turcii au gasit peste tot „pamant parjolit”. Tot ceea ce ar fi putut fi de folos dusmanului ca hrana sau adapost fusese distrus de populatie, care isi parasise locuintele si se refugiase in munti. Grupuri de luptatori albanezi, profitand de relieful accidentat, au produs dusmanului mari pierderi in oameni si materiale pe tot parcursul deplasarii acestuia. Dupa toate aparentele, turcii puteau cu mare greutate sa urmareasca aceste detasamente de tarani luptatori, care se ascundeau cu mare usurinta in muntii inalti de pe valea Shkumbin-ului, pe care-i cunosteau la perfectie. Referitor la aceasta parte a expeditiei, croni­carul turc Dursun-bey a scris: „Numai diavolii cum sunt locuitorii acestei tari (…) se pot catara pe acesti munti, de unde ghiaurii blestemati trag cu sagetile lor otravite”.
In 14 mai 1450, turcii au ajuns sub zidurile Krujei si au inceput pregatirile pentru asediu. Masa principala a armatei si-a stabilit tabara in campia Tiranei, de unde incepe incursiunile in regiunile inconjuratoare, cu tot cortegiul lor de jafuri si distrugere.
In interiorul cetatii Kruja, Skanderbeg nu a lasat decat o garnizoana formata din 1500 de luptatori alesi pe spranceana, sub conducerea contelui Uran, unul dintre cei mai buni generali ai sai. El insusi, in fruntea celeilalte parti din armata – cam vreo opt mii de luptatori – a ramas in afara zidurilor de centura ale cetatii, avand ca baza a operatiunilor militare muntele Tumenisht, la nord de oras (in prezent muntele lui Skanderbeg).
La inceputul operatiunilor, Murad al II-lea a incercat sa ocupe fara lupta cetatea. El i-a propus contelui Uran sa-i dea o mare suma in aur, gest pe care acesta l-a refuzat cu mandrie. Atunci, turcii au inceput sa bombardeze zidurile cetatii, in incercarea de a obtine predarea garnizoanei, a carei rezistenta sperau s-o spulbere in urma canonadei tunurilor uriase pe care ordia le folosea pentru prima oara in Albania. Intr-un document raguzan din vremea aceea se spune, printre altele: „Dupa ce si-a instalat corturile in fata orasului, sultanul a dat ordin sa se toarne din metalul adus cu ei doua tunuri, dintre care, cel mai mare, dupa cum arata datele veridice, arunca o piatra grea de 400 de libre” (aprox. 200 kg.). Cu aceste obuze au reusit turcii sa distruga poarta de intrare in cetate.
Din afara acesteia, Skanderbeg a hartuit fara incetare armata turceasca. Ataca toate convoaiele de aprovizionare care veneau din Macedonia si, adesea, turcii au fost nevoiti sa se apere mai curand de atacurile si de incaierarile ce surveneau pe neasteptate, din partea albanezilor, decat sa continue asediul cetatii. „Zi de zi, scrie cronicarul albanez Barleci, Skanderbeg ataca corturile, nelasandu-le nicio clipa de liniste, ii hartuia fara incetare, ii ataca si cadea asupra lor. Si, ca un suvoi de apa care, umflat de ploi, creste pe masura ce coboara din munti si duce cu sine, rastoarna si distruge tot ceea ce intalneste in cale, tot astfel si Skanderbeg, atacand pe neasteptate corturile dusmane, macelarea oamenii, provocandu-le pagube si pierderi nemaiauzite”. Astfel ca, din asediatori, turcii au devenit, de fapt, asediati.
Luptele sub zidurile cetatii Kruja s-au prelungit toata vara. Adesea, turcii au ramas fara provizii din cauza atacurilor hartuitoare si neasteptate date de albanezi asupra convoaielor lor. Aflat la ananghie, sultanul s-a adresat venetienilor din Durrës si din Shkodra pentru a-si procura alimentele necesare armatei, ceea ce le-a adus negustorilor italieni profituri imense. La inceput, Skanderbeg a protestat impotriva acestora, dar, deoarece venetienii au continuat sa-i aprovizioneze pe otomani, atacurile albaneze s-au indreptat si impotriva convoaielor de alimente. Iata ce scria intr-un raport din Ragusa in legatura cu toate acestea: „Ni se scrie din Albania ca turcii si-au asezat corturile sub zidurile cetatii Kruja, ca Skanderbeg se apara cu vitejie si ca, daca contele din Shkodra nu ar fi trimis faina si paine proaspata turcilor, acestia ar fi abandonat lupta”.
Pana in toamna, turcii care continua sa mentina asediul asupra orasului Kruja, ataca si in alte parti, insa aparatorii rezista eroic. La apropierea iernii, dupa ce vede ca orice incercare de a-l determina pe Skanderbeg sa faca pace, in schimbul platii unui tribut, da gres, sultanul Murad al II-lea a fost obligat sa se retraga. La 26 octombrie 1450, el s-a indreptat spre Adrianopol. Astfel ca, in ciuda asediului indelungat, de patru luni si jumatate, si in ciuda folosirii celor mai moderne mijloace de lupta din vremea aceea, sultanul Murad al II-lea a suferit o infrangere rusinoasa sub zidurile Krujei, infrangere cu care si-a incheiat o viata plina de victorii in bataliile purtate in timpul domniei sale, care a durat aproape 30 de ani. Cateva luni mai tarziu, Murad al II-lea a murit la Adrianopol. Mai multe surse contemporane leaga moartea sa de disperarea pe care a simtit-o in urma infrangerii de la Kruja.
Sub zidurile acesteia, albanezii au repurtat o victorie stralucita. Insusi Skanderbeg, in scrisoarea pe care i-a trimis-o, unsprezece ani mai tarziu, printului din Tarent (Italia), scrie despre aceasta biruinta: „… Impotriva acestei forte am aparat si am pastrat Kruja pana ce turcii au plecat rusinati si pagubiti. Si, cu putini oameni, am reluat ceea ce numerosi dusmani castigasera intr-un lung rastimp”.
Aceasta victorie a avut un mare rasunet in Albania si in tarile europene. In Albania, autoritatea lui Skanderbeg a crescut considerabil. El a fost recunoscut de popor ca fiind cel mai viteaz aparator al libertatii lui.

(Fragment din volumul „Gheorghe Kastriotul Skanderbeg si lupta albanezo-turca in secolul al XV-lea”