Cristos s-a oprit la Eboli... Un titlu straniu, care pune întrebări. Nu fantezia autorului l-a născocit. I l-a oferit viața înăși, cu întreaga și dureroasa lui semnificație, în timpul exilului în regiunea Lucania, la care a fost osîndit de către autoritățile fasciste ale Italiei anilor 1935-36. Cititorul, obișnuit cu imaginea luminoasă și muzicală a unei Italii însorite, scăldată de apele albastre ale Mediteranei, o italie cu femei frumoase și gondolieri tenori, cartea lui Carlo Levi îi va produce o adîncă zguduire. Și chiar dacă unele filme văzute pe ecranele cinematografelor noastre în ultima vreme, și  puținele cărți italiene traduse de curînd, l-au putut preveni asupra adevărului, realitatea pe care volumul de însemnări al lui Carlo Levi i-o dezvăluie este cu mult mai întunecată și mai neașteptată. Viața populației Lucaniei, a acestui ținut din sudul Italiei, "renegat de istorie și de stat" după expresia autorului, apare în cartea lui Carlo Levi în toată dezolanta ei mizerie. Din suferință și mizerie s-a născut și zicala populară care i-a sugerat autorului titlul volumului său de însemnări: Cristos s-a oprit la Eboli.