3,50 RON
Autor: Cilibi Moise
Prefața: Ion Dianu
Colecția: Cogito
Editura: Albatros – București
Anul: 1982
Stare: Foarte bună
Coperta: Soft cover
Pagini: 112
Stoc epuizat
Doresc notificare prin e-mail când revine în stoc.
Cine a fost Cilibi Moise? Cilibi – Ovreiul – după cum se autointitula, Froim Moise după numele din buletin, a fost un pamfletar și autor de maxime, anecdote și aforisme, evreu din Bucureștii secolului XIX. Cilibi a publicat mai multe broșuri cu titlul de – Apropouri – care cuprindeau domenii și subiecte diverse, de la actori, adevăr și avocați până la bani, femei și beție. Maximele și aforismele sale sunt rezultatul unei excelente documentări, Moise fiind un bun și lucid observator al vieții sociale din principatele române. Sunt interesante în apropourile lui Cilibi Moise – autoironia, hazul de necaz specific românilor încă de pe vremea aceea, lenea, furtul, îmbogățirea imediată prin efort minim, corupția clasei politice de la acea vreme, corupția funcționarilor publici dar și a oamenilor cu funcții înalte, cum ar fi avocații sau doctorii, dar și problema minorităților, în special a evreilor și a țiganilor. Apropourile ating și subiecte mai serioase, Cilibi oferind și sfaturi utile în ceea ce privește înțelepciunea în viață. Asemănarea cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre este izbitoare, pare că nimic nu s-a schimbat în mai bine de două secole, din această cauză scrierile lui Cilibi capătă valoare atemporală. Citind apropourile lui Cilibi, ai o ciudată stare de deja-vu. În orice caz, recomand cu plăcere cartea – Cilibi Moise, Apropouri, colecția Cogito, editiura Albatros, București, 1982, eu am găsit-o din întâmpalre într-un anticariat, al prețul de 2 lei, și pentru banii aceștia primești o porție bună de umor românesc, și nu numai. Redau mai jos câteva din anecdotele sale spumoase.
– Într-o zi, Cilibi Moise a dat de o mare rușine – l-au călcat hoții noaptea și n-au găsit nimic.
– Sunt unii oameni, care ajută pe șchiopi, orbi și ciungi de frică să nu ajungă ca ei, iar pe un om învățat nu-l ajută, fiindcă știe că n-or să fie ca el.
– Auz ce ne spun doctorii în medicină – când mănâncă cineva mult, se îmbolnăvește. Eu știu mulți care au mâncat milioane și nu s-au mai îmbolnăvit!
– Unele muieri se gândesc cum să se mai îmbrace, și bărbații lor pe cine să mai dezbrace.
– Ceea ce se cere astăzi unui avocat este puțin cap și multă gură.
– Aș plăti la unii din creditorii mei, dar îmi e frică să nu afle ceilalți.
– Doctorul în drept este întocmai ca arcușul de la vioară, până nu-l ungi nu merge.
– Sunt două feluri de oameni pe lume, unii își dau viața pentru bani și alții banii pentru viață.
– Omul prost în manieră se cunoaște și la haine de sărbătoare.
– Patru lucruri topesc bogăția – lăcomia, jocurile de cărți, rezbelul și femeile.
– Trupul se hrănește prin hrana mâncării, iar sufletul prin fapte bune.
– Omul nu-și poate vedea faptele lui având chiar zece ochi, iar ale altuia le poate vedea și orb fiind.
– Românul este vesel când plătește birul – Evreul (…)când are sărbătoare, grecul (…) când se găsește cu un patriot, francezul(…) când se găsește cu un om învățat, englezul (…) când se vede pe apă, neamțul (…) când pleacă la meșteșug, muscalul este vesel și cântă când pleacă la bătălie, turcul este vesel când vede mai multe mâncăruri pe masă, italienii sunt veseli când se adună la opere, țiganul este vesel când fură și nu-l prinde.
– Ce nu vezi cu ochii și nu auzi cu urechile să nu spui la lume, fiindcă dai de rușine.
– Cilibi Moise are trei prăvălii – întâmplându-se să arză, nu pierde nimic.
– Cilibi Moise este așa de rău bolnav la pungă încât nu se găsește nici un medic să-l poată vindeca.
– Cilibi Moise se roagă de sărăcie de vreo câțiva ani ca să iasă din casă numai până se îmbracă.
– Lumea cumpară mânuși de la prăvăli cu patru sfanți perechea, la trei zile le rupe – mai bine de la Moise Ovreiul cu un sfanț rupte gata.

CĂRȚI ANTICARIAT, Cărți în limba română

CĂRȚI ANTICARIAT, Cărți în limba română

CĂRȚI ANTICARIAT, Cărți în limba română

CĂRȚI ANTICARIAT, Cărți în limba română

CĂRȚI ANTICARIAT, Cărți în limba română

CĂRȚI ANTICARIAT, Cărți în limba română
Editura Bookman SRL
Nr. ord. reg. com/an: J26/753/2010
CIF: RO27704989
Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Unele sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să analizăm și să îmbunătățim experiența ta de utilizare. Te rugăm să-ți revizuiești opțiunile și să faci o alegere.
Dacă ai sub 16 ani, asigură-te că ai primit consimțământul părintelui sau tutorelui pentru toate cookie-urile care nu sunt esențiale.
Confidențialitatea ta este importantă pentru noi. Poți ajusta setările cookie-urilor în orice moment. Pentru mai multe informații despre modul în care folosim datele, te rugăm să citești politica noastră de confidențialitate. Îți poți schimba preferințele oricând, făcând clic pe butonul de setări de mai jos.
Reține că, dacă alegi să dezactivezi anumite tipuri de cookie-uri, acest lucru poate afecta experiența ta pe site și serviciile pe care le putem oferi.
Unele resurse necesare au fost blocate, ceea ce poate afecta serviciile terțe și poate determina funcționarea necorespunzătoare a site-ului.
Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta de navigare și pentru a asigura funcționarea corectă a site-ului. Continuând să folosești acest site, recunoști și accepți utilizarea cookie-urilor.
