Cuvînt înainte
Problema însușirii conștiente și active a cunoștințelor, formarea unei concepții materialistștiințifice despre lume și viață se concretizează prin corelarea cunoștințelor din orele de curs sau laborator cu cercetarea în mijlocul naturii. Acțiunea în sine reprezintă o sarcină ce rezultă din recentele documente de partid și de stat privind promovarea cercetărilor fundamentale în biologie. Inițierea tineretului școlar în cunoașterea naturii, formarea lui pentru a putea pătrunde în tainele complexe de organizare, funcționare și existență a materiei vii au drept consecință asigurarea unei eficiențe maxime a progresului școlar. Conșinutul lucrării de față are un caracter interdisciplinar și pune la dispoziția tineretului școlar și profesorilor de biologie, agricultură, geografie, metode, tehnici și procedee de cunoaștere a naturii, de recoltare, prelucrare, conservare și păstrare a materialului biologic, în scopul îmbogățirii bazei materiale a laboratorului de biologie și agricultură, din cadrul unităților școlare, sau a îmbogățirii colecțiilor personale. Aplicarea metodologiei corespunzătoare în cercetarea naturii permite găzirea raporturilor legice dintre fenomene, a dependențelor cauzale, determinând nemijlocit dezvoltarea cu precădere a capacității de citire corectă a naturii, ale cărei litere par la început invizibile sau indescifrabile.