“O etapă însemnată în dezvoltarea mișcării noastre șahiste
Cel de al III-lea Turneu Internațional de Șah desfășurat la București în ianuarie-februarie 1953, reprezintă un eveniment deosebit de important, o etapă însemnată în dezvoltarea mișcării șahiste din țara noastră. Acest turneu, care a constituit un serios examen, atît pentru jucătorii noștri fruntași, cît și pentru organizatori, nu a fost un eveniment întîmplător, ci unul din rezultatele firești ale dezvoltării tinerei noastre mișcări șahiste. Una dintre realizările cu care se poate mîndri Republica noastră este crearea noii mișcări de cultură fizică și sport, pusă în slujba întregului popor. Șahul, ca și toate celelalte discipline sportive, se află în plină dezvoltare, caracterizată prin creșterea masivă a numărului jucătorilor și prin ridicarea necontenită a nivelului lor de joc.”